Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

Navigation



Vizită de studiu la Münster, Germania

Data publicării: mai 2015

Centrul Diecezan Caritas Iaşi în parteneriat cu organizaţia "Caritas Diecezan Münster" (Germania) a organizat, în perioada 10 mai 2015 - 17 mai 2015, o vizită de studiu la Münster" (Germania) pentru 18 participanţi din cadrul cursului de calificare Îngrijitoare bătrâni la domiciliu. Activitatea face parte din programele desfăşurate în cadrul proiectului POSDRU/135/5.2/S/127786 - "F.O.R. - Formare şi Ocupare pentru mediul Rural", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi surse proprii.

Cele 18 beneficiare care au participat la vizita de studiu în Germania au fost selectate în luna aprilie dintre participanţii la din seria a III-a de cursuri de formare Îngrijitoare bătrâni la domiciliu. Au fost selectate câte 3 persoane din fiecare judeţ, din cele şase localităţi rurale în care se desfăşoară cursurile de formare. Beneficiarele au fost însoţite de Anca-Diana Maftei, manager proiect, Adriana Mihaela Ianuş, asistent manager şi Răzvan Toma, responsabil judeţean pentru judeţul Neamţ.

Vizita de studiu a avut ca obiectiv participarea la sesiuni de formare pentru aprofundarea tehnicilor moderne de îngrijiri la domiciliu.

Prima zi de formare s-a desfăşurat la centrul Caritas din Emsdetten-Greven.Vizita de studiu a continuat în cea de a doua zi cu o întâlnire cu dl Heinz Josef Kessmann, directorul Caritas Diecezan Münster, vizitarea şi participarea la activităţi practice de îngrijire la Asociaţia "Sfântul Duh" din Dullen. În cea de a treia zi au continuat sesiunile de formare în cadrul Spitalului "Sfântul Rochus"şi la Centrul de Îngrijire la Domiciliu, ambele din oraşul Telgte.

În următoarele zile activitatea de formare a continuat la sediul Caritas Münster cu aplicaţii practice privind tehnici de mobilizare a pacienţilor şi principii din kinestetică.

Solicitant

Centrul Diecezan Caritas
str. Sărărie, 134, Iaşi
contact @ caritas-iasi.ro
tel. 0232-210085;
www.caritas-iasi.ro

Partener

Caritas Diecezan Münster din Germania
Kardinal-von-Galen-Ring, 45, 48149-Münster
info @ caritas-muenster.de
www.caritas-muenster.de



Link-uri

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi : www.fonduri-ue.ro.

web stats